Inca din cele mai vechi timpuri oameni au cautat raspunsuri legate de lumea cealalta. Originea credintei in spirite se pierde in negura timpului.
In cultura primitiva exista credinta ca o parte invizibila a defunctului supravietuieste, omul a incercat din cele mai vechi timpuri sa intre in contact cu aceste entitati imateriale care-l inconjurau. Dovada arheologica a celui mai vechi rit magic legat de cultul mortilor a fost descoperit intr-o pestera din Monte Circeo, potrivit credintei din acea perioada, daca mancai creierul defunctului ii asigurai continuitatea vietii celui decedat, impiedicandu-i totodata intoarcerea pe Pamant.
Prima sedinta de spiritism consemnata a avut loc cu mii de ani in urma , cand regele Saul, aflandu-se in dificultate, evoca prin intermediul unui mag fantasma regelui Samuel pentru a-i cere sfatul. Practica invocarii defunctiilor-era strict interzisa de religia iudaica, dar poporul lui Israel traia in permanent contact cu culturile asiriana si caldeeana care credeau ca spiritul continua sa traiasca dupa moartea corpului. Egiptenii erau convinsi ca exista doua spirite, cel care iese din trup: sufletul (Ba) si cel care ramane langa corp; spiritul (Ka), asteptand reincarnarea.
Desi textele sacre spun ca mortii nu se pot intoarce printre cei vii, in perioada Evului Mediu avem cele mai multe scrieri care prezinta intalniri cu cei care nu mai erau in viata, ca de exemplu :mireasa care isi cauta mirele, copilul care isi cauta mama. Potrivit credintei populare nu toti mortii devin stafii, ci doar aceia ale caror familii nu respectau ritualul inmormantarii, cei care se sinucideau sau cei care mureau in accidente si corpul nu era gasit. In zilele noastre nu exista tinut care sa nu aibe povestile lui cu fantome, unele intamplari sunt recente, altele se pierd in negura timpului.
